Caută

Raluca Anton: Bunăstarea emoțională nu apare și când apare nu vine să stea fără să fie întreținută.

Călătoria descoperirii și regăsirii de sine este una dintre cele mai dificile și frumoase provocări. Este foarte important să îți alegi călăuza potrivită. Raluca Anton are o experiență de peste 15 ani ca psihoterapeut. Dincolo de asta este femeie, soție, mamă, fiică… cu fiecare rol pe care îl are încearcă să se descopere. Astăzi învățăm despre ce înseamnă echilibrul.



1. Cine este Raluca Anton atunci când părăsește perimetrul cabinetului de psihoterapie?


Este o femeie care a căutat mereu să se găsească pe ea, dincolo de meseria ei cu care s-a identificat atât de mulți ani. Cu toate că sunt atât de pasionată de ce fac încât nu cred că trece o oră fără să mă gândesc la încă ceva ce mi-ar plăcea să fac, la un client, la o idee, la un alt mod de a le preda psihoterapie celor care vin în școala noastră de formare sau la workshopurile pe care le organizez. Recent am descoperit că, în această meserie, dacă nu ai grijă de tine în cel mai serios mod, e foarte greu să îți faci munca în cel mai serios mod. Așa că am câteva ritualuri la care țin extrem de mult și sunt în special de relaxare, conectare cu sinele, cu corpul, citit, și, destul de târziu, am descoperit cât de bine îmi face natura. Cred că a mă conecta cu mine, cu povestea mea, este vindecător atât pentru mine, cât și pentru oamenii din jur, dar și pentru generațiile care vin. Așa că îmi petrec o bună bucată din timp făcând ceea ce le spun oamenilor cu care lucrez în timpul zilei. Bunăstarea emoțională nu apare și, când apare, nu vine să stea fără să fie întreținută. Așa că mi se pare că este un set mental la care este esențial să lucrăm fiecare dintre noi pentru a putea să ne păstrăm mintea deschisă și sufletul conectat.


2. Care este cel mai recent lucru pe care l-ai descoperit despre tine?


În formarea noastră în terapie de cuplu, lucrăm foarte mult cu părțile noastre „pierdute și ascunse”, le spunem noi. În alte forme de intervenție, se numesc umbre. Acestea reprezintă acele părți din noi înșine pe care le-am ținut ascunse de-a lungul timpului pentru că nu au fost primite, acceptate în familia noastră de origine, iar pe parcursul dezvoltării am ales, inconștient, să le punem de-o parte. Astfel, recent am descoperit o latură a mea care ar vrea foarte des să spună: “Nu vreau!” și “Nu fac!” - încă învăț să o integrez în viață mea pentru că îmi dau seama că rolul acestei Raluca este acela de a mă proteja și de a mă invita și de a lua pauze atunci când e prea mult și, în plus, mă invită la a-mi respecta cu și mai multă strictețe limitele pe care îmi doresc ca și ceilalți să mi le respecte, însă nici eu nu fac asta pentru mine atât cât aș avea nevoie.


3. Pornim pe drumul cunoașterii de sine, începând cu perioada care poate își pune amprenta cel mai mult asupra vieții unui om - copilăria. Modul în care cei apropiați ne percep ne influențează viața de adult, felul cum privim lucrurile sau cum ne poziționăm în fața unei situații dificile. Cu ajutorul introspecției descoperim ceea ce nu ne aparține, ceea ce am împrumutat inconștient, dar care totuși a pus stăpânire pe noi. Suntem deciși să schimbăm. Totuși, câteva evenimente din viață confirmă spusele mamei sau ale tatălui. Revine frica. Cum gestionăm acest lucru?


Ce frumoasă este această întrebare. Sau cadrul creat pentru a ajunge la întrebare. Frumoasă și cu frustrare, în același timp. Gestionăm acest lucru prin a conștientiza această mișcare pe axa timpului: între trecut (ceea ce călătorește cu noi fără să ne dăm seama că este acolo, în bagajele vieții noastre), ceea ce este acum și e activat în acest moment, oferindu-ne șansa de a ancora în prezent povestea trecută și felul în care ea ne influențează, iar apoi mergând înspre viitor, imaginându-ne cum am dori ca lucrurile să fie altfel. Această mișcare nu este una în linie dreaptă, unidirecțională. Această mișcare este ca o călătorie într-un oraș pe care ne dorim să îl explorăm și vrem să vedem nu doar obiectivele turistice atât de cunoscute, ci ne dorim să înțelegem și felul în care oamenii trăiesc acolo, ne dorim să ne plimbam pe străzi întortocheate și înguste, ne dorim să mergem și în necunoscut, nu doar în cunoscut. Iar asta vine cu teamă, dar vine și cu bucuria și mirarea descoperirii, iar acestea compun de fapt magia vieții. E bine să vedem și obiectivele turistice mari, să bifăm evenimente majore ale vieții, acelea validate de context, societate, povestea noastră, dar este magic să ne dăm voie să (ne) descoperim și locurile mai puțin vizitate. Iar apoi, ca din orice călătorie, ne întoarcem acasă. Acasă la noi înșine! La lucrurile pe care le facem zi de zi, însă orice călătorie ne schimbă. Din nicio călătorie nu ne întoarcem la fel. Așa este și ceea ce se întâmplă cu descoperirea și cunoașterea sinelui. Ne întoarcem mereu schimbați după ce petrecem timp cu noi, după ce ne luăm pe noi înșine în călătoria vieții noastre - uneori în locurile cunoscute, dar mai ales în locurile mai ascunse privirii. Iar frica este însoțită de bucurie și mirare. Ele vin mereu mâna în mâna. Nu e ceva de care ar trebui să fugim, cât să integrăm în povestea noastră, să o ascultăm, să îi înțelegem povestea și să știm de ce vine.


4. Ce trebuie să ne ghideze în călătoria de descoperire a sensurilor? Unde începe și unde se termină totul?


Nu începe de nicăieri și nu se încheie niciodată. Aceasta este lucrul fascinant, de fapt. Însă pentru a fi mai simplu putem începe prin a căuta poveștile în istoria familiei noastre. Mintea umană este fascinată de povești doar că, atunci când vine vorba de noi înșine, ne este teamă să mergem în trecut să vedem câte se ascund acolo. Însă totul are sens și totul este conectat dacă stăm să punem lucrurile cap la cap. Odată ce colectăm aceste povești, merită să extragem înțelesurile de acolo, mesajele care au fost transmise din generație în generație. Mesaje atât despre dureri, dar și despre bucurii. Iar apoi ne uităm la cum se reflectă acestea în viața noastră de acum și decidem ce ne dorim să păstrăm și ce să lăsăm de-o parte. Iar acesta este un proces conștient care ne trece prin toate stările posibile: de la teamă, la tristețe, la furie, la deznădejde, la descumpăniri, rușine, vinovăție, bucuria regăsirii, liniște și multe altele care sunt caracteristice acestui demers. Nu este niciodată ușor, dar nu cred că acesta este scopul. Dacă ar fi fost ușor, am fi făcut asta până acum fără prea multă nevoie de ghidaj.


Unul dintre cele mai interesante lucruri în meseria mea a fost să mă descopăr strat după strat. Să îmi dau seama că sunt formată din cercuri concentrice care mereu mă duc la o altă descoperire mai profundă, mai valoroasă, mai plăcută sau mai dureroasă. Și cred că asta face această călătorie a mea frumoasă, de fapt. Disponibilitatea de a descoperi noi înțelesuri ale sinelui, de a duce mai departe mesaje și de a decide, conștient, să le opresc pe altele care nu cred că își mai au rostul. Și nu vreau să se încheie.

Vreau să fac asta oricât va fi nevoie, pentru că nu o fac doar pentru mine. O fac și pentru cei din jurul meu, o fac pentru fiica mea, pentru generațiile viitoare, dar și pentru generațiile trecute. Am atât de multe momente în care mă gândesc la ei. La înaintașii mei. La oamenii din care sunt compusă și care o compun pe Ana. Ei vin cu mine zilnic în fiecare moment al vieții mele. Și mă bucur să pot să mă conectez cu ei, cei care sunt acum doar în genele mele. Nu știu dacă poveștile pe care le construiesc sunt cele reale și nici nu caut acest adevăr. Cu fiecare poveste pe care mi-o spun, caut de fapt înțelesuri pentru mine - cea de acum, iar acest lucru este extrem de prețios. Ce este iarăși valoros în meseria mea este că mi-am dezvoltat o intuiție, un simț pe care cred că poți să îl ai nativ sau îl poți dobândi lucrând cu sute, mii de oameni. Iar asta mă face să cred că sunt aproape de un adevăr. Cel puțin de unul care are sens pentru oamenii cu care lucrez.

Sursa foto - Facebook Raluca Anton


5. Procesul de conștientizare, și mai ales cel de vindecare, poate dura uneori mai mult decât ne-am aștepta. Nerăbdarea ne face să estimăm greșit și poate chiar să renunțăm dacă rezultatele nu sunt rapide. Cât timp rămâne activă o traumă? Poate aceasta să mai declanșeze emoții în noi chiar și după vindecare?


O traumă este stocată în minte și corp. Odată înțeleasă și descompusă, o putem gestiona mai eficient. Ea este acolo și, de îndată ce îi sunt apăsate butoanele, ea se poate reactiva. Însă știind ce o compune, știind cum se manifestă somatic și care este compoziția ei mentală, ne este mult mai ușor să o gestionăm eficient și conștient.


6. În orice tip de relație este importantă comunicarea. Până în ce punct comunicarea rezolvă probleme?

Până în “ultimul” punct, dacă este să formulez astfel. Cu toții știm că avem nevoie să comunicăm eficient, însă puțini știm ce înseamnă, de fapt, această comunicare. Ce din ceea ce spunem ajută, dar mai important cum spunem. Pentru că nu ceea ce spunem rănește, ci felul în care transmitem. Tonul vocii, atitudinea, limbajul non verbal rănesc înaintea cuvintelor. Cele mai valoroase lucruri despre funcționarea ființei umane le-am învățat în formarea mea în terapie relațională. Cred că a identifica povestea relațiilor noastre și a ne ancora într-un context social ne oferă o și mai puternică înțelegere a sinelui. Și odată ce le înțelegem, construim un alt mod de a ne comunica nevoile. Ele sunt mereu acolo și, în urma neîndeplinirii lor, ne simțim răniți. Nu este responsabilitatea celuilalt să le descopere sau să le ghicească și apoi să le îndeplinească, oricât de mult ne-ar iubi. Ne iubim pe noi înșine suficient de mult încât să facem noi asta pentru noi, iar ceilalți să ne însoțească?


7. Ce trebuie să ai în vedere atunci când alegi să mergi la terapie?


Întâi de toate, validitatea terapeutului/consilierului/coach-ului: unde s-a format, cu cine a făcut mentorat, cine îl mai însoțește în povestea profesională, ce cursuri a făcut etc. Apoi aș merge și pe instinct: deja găsim multe informații despre specialiști în mediul online și cred că acolo putem avea primul moment de “aici vreau!”. Recomandările sunt iarăși importante, însă nu înseamnă că funcționează o abordare pentru fiecare dintre noi. Și mai cred că ar fi util să aibă formări diferite, astfel încât intervenția pe care o oferă să fie una eclectică, inspirată din mai multe forme de intervenție, încercând să construiască pentru clienții lui cel mai potrivit mix de tehnici.


8. Se întâmplă uneori ca atunci când citim o carte de dezvoltare personală să intervină frustrări. Cum ne dăm seama dacă lucrurile pe care le citim ni se potrivesc în mod real?


O carte are voie să aducă frustrări, bucurii, frici și alte emoții. Ea este scrisă tocmai pentru a trezi în noi astfel de emoții. Iar apoi mai cred că, din orice carte, fiecare dintre noi ne luăm ceea ce avem nevoie. Fiecare carte poate umple un spațiu liber din puzzle-ul care ne compune, dacă o privim cu deschidere și curiozitate. Iar apoi, dacă intervin frustrări, mi-ar plăcea ca fiecare dintre noi să ne ascultăm propriile frustrări și mesajele pe care acestea le poartă și să nu spunem că “e de vină cartea”. Cu deschidere și curiozitate înspre noi înșine.


9. Când trebuie să mergem la terapie și mai ales cum ne alegem psihoterapeutul?


Oricând! 🙂 - acesta este un moment bun să începem ceva ce poate fi vindecător! Sigur, de cele mai multe ori așteptăm până nu mai putem de durere emoțională. Dar nefăcând acest lucru pentru noi înșine, e ca și cum nu ne-am oferi șansă de a trăi prezenți și conștienți în viață noastră de acum. Nu e păcat?


10. Cât de des ar trebui să avem acel timp de ,,stat cu noi”?


De câteva ori pe zi, perioade mai scurte de timp, și, de câteva ori pe săptămână, perioade mai lungi de timp. Dacă nouă nu ne face plăcere să stăm cu noi înșine, de ce ne așteptăm să le placă altora? 🙂


11. Vorbim când s-a întâmplat, sau așteptăm momentul potrivit?


Cum ne dăm seama care este momentul potrivit? Nu ne prea complicăm oare? Eu aș sugera să nu lăsăm “să curgă prea multă apă pe Someș” (vorba din Ardeal). Cu fiecare moment care trece fără să ne vindecăm o rană, ea se cicatrizează cum știe mai bine, iar acesta nu este un proces controlat, ci lăsat în voia sorții. Mi-aș dori ca tot mai puțini dintre noi să ne lăsăm în voia sorții, și tot mai mulți să începem să avem grijă de noi într-o manieră conștientă. Ce înseamnă acest lucru pe care îl auzim atât de frecvent în ultimii ani? Înseamnă să acordăm atenție și să ne ascultăm pe noi înșine, să ne întrebăm de ce simțim ce simțim, de ce facem ce facem.

sursă foto - Facebook Raluca Anton


12. Ce ar trebui să fie esențial în relația cu copilul nostru?


Aș zice că două lucruri:


Să înțelegem bagajul cu care noi venim în acest rol al vieții noastre.


Să îl ascultăm, chiar dacă nu ne place ce auzim. Pentru că el, copilul, are povestea lui și, doar ascultându-l și oglindindu-i povestea, el va avea șansa să fie prezent cu adevărat în viața lui și nu va repeta poveștile trecutului.


13. Am trecut printr-o vară plină de opțiuni: ieșiri, festivaluri, vacanțe, nunți, vizite la rude… Concediul ajunge să fie suma lucrurilor pe care nu reușim să le facem de-a lungul anului. ,,În concediu citesc mai mult”, ,,Abia aștept să iau concediu ca să mă odihnesc”, ,,Iau concediu și mă apuc să fac…” Cum trebuie tratat de fapt concediul?


Concediul ar fi bine să fie suma lucrurilor care ne oferă resurse. Ce am văzut anul acesta a fost o alergare printre lucruri care mai degrabă a consumat energie decât a încărcat baterii. Uneori, concediul ar trebui să fie doar câteva zile de stat, doar câteva momente cu propria persoană, alteori ajută să călătorim, alteori ajută să ne vizităm rudele. Din păcate, de multe ori le facem pe toate pe pilot automat, alergând printre toate acestea fără să ne întrebăm pe noi înșine: dar oare eu, acum, în acest moment al vieții mele, de ce am, de fapt, nevoie pentru a putea să fiu pregătit pentru încă o etapă de muncă? Concediul ar trebui tratat cu grijă față de noi înșine și de nevoile noastre: sunt obosit? Am nevoie să dorm, citesc, mă uit la seriale. Sunt dornic să cunosc lucruri noi? Merg într-un concediu activ. Îmi e dor de familie? Merg să îi văd pe toți pe rând și îi mai și adun la o masă într-o duminică. Dacă am fi mai atenți la nevoile noastre, am face alegeri mult mai conștiente și mai cu grijă față de noi înșine, și nu față de cum ar fi corect sau în funcție de ce fac alții.


14. Există vreo carte de ficțiune care te-a îndemnat la introspecție și la care te întorci cu drag?


Îmi plac mult romanele istorice, mai ales cele din perioada celui de-al doilea război mondial, iar unul dintre preferatele mele este “Când înflorește liliacul” scris de Martha Hall Kelly. Îmi plac toate romanele ei din această serie, dar mai cu seama acesta. Este povestea a trei femei din contexte diferite de viață, ale căror destine se întrepătrund și trăiește fiecare în felul ei aceeași perioadă traumatică.


15. Ai un cufăr în care poți pune la păstrare 3 lucruri (nu neapărat fizice, palpabile), pentru eternitate. Ce ai alege?


  • Recunoștință că o avem pe Ana în viață noastră

  • Iubirea celor din jurul meu, dar și a mea pentru cum sunt eu cu adevărat, dincolo de meseria pe care o am și de rezultatele pe care le am

  • Bucuria de a face în fiecare zi o meserie care mă împlinește și care mă pasionează mai mult decât orice în lumea aceasta.

 

Cărți recomandate de Raluca Anton


*regăsite pe pagina de Recomandări în aplicația Voxa pe Raftul Raluca Anton, în săptămâna 7 - 13 noiembrie 2022


  1. Micul Print de Antoine de Saint-Exupery

  2. Cand infloreste liliacul de Martha Hall Kelly + Trandafirii Pierduti si Florile Soarelui

  3. Alegerea de Edith Eva Eger

  4. Iubirea in 8 capitole de John Gottman and co

  5. Cartea Bucuriei de Desmond Tutu

  6. Arta Fericirii de Dalai Lama

  7. Cum ii ajutam pe copii sa faca fata traumelor de Peter A Levine

  8. Tatăl celuilalt copil de Parinoush Sainee

  9. The Art of War de Sun Tzu

  10. Omul in cautarea sensului vietii de Viktor Frankl

  11. Spune DA vietii de Viktor Frankl