top of page
Caută

Ai putea crede că știi totul despre ea. A crescut în lumina reflectoarelor fiind pe scenă încă de la 4 ani. E locul în care s-a simțit acasă, locul care a echilibrat-o atunci când a fost nevoie. Anul acesta, pe 16 noiembrie, blogul său împlinește 12 ani de activitate. www.danarogoz.com este spațiul în jurul căruia s-a creat o comunitate de oameni frumoși, deschiși, preocupați de frumos. Dintre toate proiectele în care este implicată, a fi actriță rămâne însă cel mai de preț lucru. Astăzi învățăm despre muncă și reușită, cu Dana Rogoz.


În săptămâna 14 - 20 noiembrie găsești pe pagina de Recomandări a aplicației

o selecție cu cărțile recomandate de Dana Rogoz din Voxa.

Ești curios ce citește?



*Pssst! Crezi că nu ai timp acum să citești interviul de mai jos? Am făcut și o variantă audio, perfectă pentru momentele în care nu ai telefonul în mână.

Cum ai prezenta-o pe Dana Rogoz unui mic extraterestru, proaspăt ajuns pe pământ?


Dana Rogoz este o actriță româncă, cunoscută publicului încă de când era copil. În prezent are 2 copii minunați, cu care adoră să petreacă cât mai mult timp posibil, joacă într-un teatru independent și tocmai ce își termină de montat primul scurtmetraj scris și regizat de ea.

A fost vreun moment în care ai vrut să renunți la scenă, la lumina reflectoarelor, să faci altceva, într-un alt domeniu?


Au fost momente în care, tot auzind în jurul meu oameni întrebându-se care e "utilitatea" a ceea ce facem noi, actorii, am început să mă îndoiesc de drumul meu. M-am gândit la un moment dat, chiar în ultimul an al facultății de actorie, dacă nu ar fi fost mai înțelept, mai "util" pentru societate, să dau la medicină. Dar mai târziu am primit confirmări și am înțeles că sunt unde trebuia să fiu, că locul meu e în lumea asta.

sursă foto: Facebook Dana Rogoz

Ce din Abramburica a rămas în continuare cu tine?


A rămas pofta de joacă și de experimentat lucruri noi. Încă mai am curaj să mă arunc în proiecte și experiențe pe care alții le-ar cataloga drept imposibil de greu de împlinit. Mi-am mai pierdut din încrederea în mine pe care o aveam atunci, din păcate, dar am învățat, și încă foarte bine, să ascund asta, să nu o transmit celor din jurul meu.

Ești foarte activă social. Încerci să produci schimbare pornind de la propria stradă, de la propriul cartier. Ce i-ai recomanda cuiva care ar vrea să fie activ din punct de vedere social? De unde începi?


Gândul că vrei să încerci să schimbi lumea e în sine o formă de naivitate. Dar cred că poți să faci schimbări în bine la nivel personal. Și poate că exemplul tău pozitiv îi va influența și pe alții. Poate. Și uite așa, schimbarea ta va începe să capete sens și să producă schimbarea (micii) comunități din care faci parte. Exemplul legat de inițiativa pornită pe strada mea vine exact să întărească această teorie. Sigur că îmi doresc multe schimbări în Bucureștiul meu, dar eu am început având în primul rând grijă de casa mea, de curtea mea, apoi de strada mea (reușind replantarea arborilor lipsă din alveole) și acum de cartierul meu (promovând pro bono toate micile afaceri care apar și care dau un vibe proaspăt și creativ zonei în care trăiesc).

Ești femeia care le face pe toate. Ai salariu de la 8 ani, ești o actriță cu o carieră activă, blogger, mamă, scenarist… Cum te ferești de burnout?

Nu le fac pe toate, sau oricum, din păcate nu le fac pe toate așa cum mi-aș dori, uneori. Cert e că am învățat să spun "Nu", să refuz anumite proiecte, ca să am mai mult timp pentru altele. Ori pentru familia mea - timp pe care, fără nicio exagerare, îl consider de departe cel mai valoros. Acum trebuie să mai învăț și să nu mă mai simt vinovată de fiecare dată când spun "Nu". Dar perioada de dinaintea sărbătorilor e cea mai aglomerată și stresantă pentru mine. Au fost ani în care m-am trezit plângând în Ajun, căci muncisem enorm până în ultima clipă, dedicasem atât de multă energie și timp altora, iar eu nu apucasem să fac nimic pentru mine și cei dragi ai mei. Au fost lecții care m-au învățat că prioritizarea și renunțarea sunt la fel de importante precum organizarea și dedicația, pe care mi le-am asumat încă din copilărie.

Alege o carte pentru fiecare etapă a vieții:


Cartea copilăriei - "Despre Jörg pe care îl dureau dinții"

Cartea primei iubiri - "1984"

Cartea adolescenței Dana - "Cronica unei morți anunțate"

Cartea maternității - "La ce să te aștepți când ești însărcinată"

sursă foto: Facebook Dana Rogoz


Ai citit povești în timpul pandemiei pentru copii de pretutindeni, alături de Vlad, fiul tău. Ce feedback ai primit din partea oamenilor?


Am început să citesc, chiar din primele zile de lockdown, pentru a veni în primul rând în sprijinul părinților, care aveau nevoie de măcar 15 minute pe zi în care să ia o pauză și să-și lase copiii să călătorească cu noi în lumea poveștilor. A fost un moment în care cu toții am simțit că trebuie să fim atenți la cei din jurul nostru și să ajutăm, așa cum putem. Fiind gravidă în 8 luni la începutul pandemiei, nu puteam căra alimente pentru bătrâni sau ajuta altfel categoriile de risc - eu fiind de altfel într-una dintre ele. Așadar, i-am ajutat de acasă, rămânând în siguranță, citind live povești copiilor. Am început #opovestepezi și am citit sute, chiar și mult după ieșirea din lockdown. Și încă o mai fac! Iar răspunsul primit din partea comunității mele de părinți și copii a fost absolut minunat. Unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit în toată viața mea a fost să mă oprească oameni pe stradă să îmi spună că, datorită poveștile pe care eu le-am citit live pe FB împreuna cu Vlad, copiii lor au început să iubească cărțile și cititul. E o declarație foarte emoționantă pentru mine.


Care este relația ta cu cărțile? De ce citești?

Citesc ca să îmi deschid mintea și sufletul. Citesc ca să mă înțeleg și să înțeleg lumea din jurul meu. Iubesc să citesc și recunosc că o fac cât de des pot, chiar dacă nu întotdeauna am condițiile ideale. Deschid cartea, citesc 2 pagini, mă întrerupe Lia, opresc, reiau o pagina, mai citesc 3, mă oprește Vlad... dar recuperez când dorm ei :)


Care a fost momentul în care ai simțit că începi să devii matură?

După ce l-am născut pe Vlad. Cred că abia atunci a venit o schimbare majoră. Altfel, adulții din jurul meu îmi spuneau încă de când eram copil că sunt foarte matură pentru vârsta mea. Și probabil că, datorită faptului că am lucrat de mică și am crescut într-o lume a adulților, maturizarea a venit mai repede. Dar o schimbare majoră de gândire, de perspectivă, a venit după ce am devenit mamă.

sursă foto: Facebook Dana Rogoz


Ai împlinit în această vară 10 ani de căsătorie și 18 de relație. Ce înseamnă Radu pentru tine?


Deja mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o alături de el. Și când mă gândesc la lucrurile de care sunt mândră acum în viața mea, toate îl includ pe el. Și cred că am devenit o versiune mai bună a mea datorită lui, datorită minții lui, inteligenței, creativității și intuiției lui, care m-au ghidat pe drumul mai bun, mereu.

Ți-a fost dificil să colaborezi pe plan profesional cu soțul tău? Cum ați reușit să diferențiați cele două planuri?


Nu, pentru că așa ne-am întâlnit, lucrând împreună. Adică mai întâi ne-am câștigat încrederea și admirația profesională unul pentru celălalt. Iar acestea s-au menținut. Așa că acum când lucrăm împreună, simt că nu există om pe platou care să creadă mai mult în mine decât o face el. Și cred (sper) că sentimentul e reciproc.

Se supun dezbaterilor nenumărate metode de parenting, mai mult sau mai puțin conectate la realitatea de a fi părinte. Ce consideri esențial în educația unui copil?


Esențial e să îi dedici timp copilului tău. Știu că se vorbește foarte des despre "timpul de calitate", dar acela nu apare când vrei tu, la program. Așadar, cu cât îi dedici mai mult timp, cu atât cred că ai mai mari șanse să îi înțelegi nevoile. Și abia de acolo vezi ce i (și vi) se potrivește sau nu din tot ce ai citit în cărțile de parenting. Am avut de curând o discuție interesantă despre educație cu actorul și profesorul Adrian Titieni. Îmi spunea că dacă reușesc să le insuflu copiilor mei cei 3 R, am făcut tot ce puteam mai mult și mai bine pentru ei: Respect, Responsabilitate si Recunoștință. Sunt întru totul de acord că aceste 3 valori i-ar ajuta să devină oameni buni.

Cum arată locul ideal pentru Dana? Există în realitate?


Acasă, când e ordine. :)

 

Nu uita, în fiecare zi de luni avem un nou invitat. Stai cu 👀 pe noi.






Călătoria descoperirii și regăsirii de sine este una dintre cele mai dificile și frumoase provocări. Este foarte important să îți alegi călăuza potrivită. Raluca Anton are o experiență de peste 15 ani ca psihoterapeut. Dincolo de asta este femeie, soție, mamă, fiică… cu fiecare rol pe care îl are încearcă să se descopere. Astăzi învățăm despre ce înseamnă echilibrul.



1. Cine este Raluca Anton atunci când părăsește perimetrul cabinetului de psihoterapie?


Este o femeie care a căutat mereu să se găsească pe ea, dincolo de meseria ei cu care s-a identificat atât de mulți ani. Cu toate că sunt atât de pasionată de ce fac încât nu cred că trece o oră fără să mă gândesc la încă ceva ce mi-ar plăcea să fac, la un client, la o idee, la un alt mod de a le preda psihoterapie celor care vin în școala noastră de formare sau la workshopurile pe care le organizez. Recent am descoperit că, în această meserie, dacă nu ai grijă de tine în cel mai serios mod, e foarte greu să îți faci munca în cel mai serios mod. Așa că am câteva ritualuri la care țin extrem de mult și sunt în special de relaxare, conectare cu sinele, cu corpul, citit, și, destul de târziu, am descoperit cât de bine îmi face natura. Cred că a mă conecta cu mine, cu povestea mea, este vindecător atât pentru mine, cât și pentru oamenii din jur, dar și pentru generațiile care vin. Așa că îmi petrec o bună bucată din timp făcând ceea ce le spun oamenilor cu care lucrez în timpul zilei. Bunăstarea emoțională nu apare și, când apare, nu vine să stea fără să fie întreținută. Așa că mi se pare că este un set mental la care este esențial să lucrăm fiecare dintre noi pentru a putea să ne păstrăm mintea deschisă și sufletul conectat.


2. Care este cel mai recent lucru pe care l-ai descoperit despre tine?


În formarea noastră în terapie de cuplu, lucrăm foarte mult cu părțile noastre „pierdute și ascunse”, le spunem noi. În alte forme de intervenție, se numesc umbre. Acestea reprezintă acele părți din noi înșine pe care le-am ținut ascunse de-a lungul timpului pentru că nu au fost primite, acceptate în familia noastră de origine, iar pe parcursul dezvoltării am ales, inconștient, să le punem de-o parte. Astfel, recent am descoperit o latură a mea care ar vrea foarte des să spună: “Nu vreau!” și “Nu fac!” - încă învăț să o integrez în viață mea pentru că îmi dau seama că rolul acestei Raluca este acela de a mă proteja și de a mă invita și de a lua pauze atunci când e prea mult și, în plus, mă invită la a-mi respecta cu și mai multă strictețe limitele pe care îmi doresc ca și ceilalți să mi le respecte, însă nici eu nu fac asta pentru mine atât cât aș avea nevoie.


3. Pornim pe drumul cunoașterii de sine, începând cu perioada care poate își pune amprenta cel mai mult asupra vieții unui om - copilăria. Modul în care cei apropiați ne percep ne influențează viața de adult, felul cum privim lucrurile sau cum ne poziționăm în fața unei situații dificile. Cu ajutorul introspecției descoperim ceea ce nu ne aparține, ceea ce am împrumutat inconștient, dar care totuși a pus stăpânire pe noi. Suntem deciși să schimbăm. Totuși, câteva evenimente din viață confirmă spusele mamei sau ale tatălui. Revine frica. Cum gestionăm acest lucru?


Ce frumoasă este această întrebare. Sau cadrul creat pentru a ajunge la întrebare. Frumoasă și cu frustrare, în același timp. Gestionăm acest lucru prin a conștientiza această mișcare pe axa timpului: între trecut (ceea ce călătorește cu noi fără să ne dăm seama că este acolo, în bagajele vieții noastre), ceea ce este acum și e activat în acest moment, oferindu-ne șansa de a ancora în prezent povestea trecută și felul în care ea ne influențează, iar apoi mergând înspre viitor, imaginându-ne cum am dori ca lucrurile să fie altfel. Această mișcare nu este una în linie dreaptă, unidirecțională. Această mișcare este ca o călătorie într-un oraș pe care ne dorim să îl explorăm și vrem să vedem nu doar obiectivele turistice atât de cunoscute, ci ne dorim să înțelegem și felul în care oamenii trăiesc acolo, ne dorim să ne plimbam pe străzi întortocheate și înguste, ne dorim să mergem și în necunoscut, nu doar în cunoscut. Iar asta vine cu teamă, dar vine și cu bucuria și mirarea descoperirii, iar acestea compun de fapt magia vieții. E bine să vedem și obiectivele turistice mari, să bifăm evenimente majore ale vieții, acelea validate de context, societate, povestea noastră, dar este magic să ne dăm voie să (ne) descoperim și locurile mai puțin vizitate. Iar apoi, ca din orice călătorie, ne întoarcem acasă. Acasă la noi înșine! La lucrurile pe care le facem zi de zi, însă orice călătorie ne schimbă. Din nicio călătorie nu ne întoarcem la fel. Așa este și ceea ce se întâmplă cu descoperirea și cunoașterea sinelui. Ne întoarcem mereu schimbați după ce petrecem timp cu noi, după ce ne luăm pe noi înșine în călătoria vieții noastre - uneori în locurile cunoscute, dar mai ales în locurile mai ascunse privirii. Iar frica este însoțită de bucurie și mirare. Ele vin mereu mâna în mâna. Nu e ceva de care ar trebui să fugim, cât să integrăm în povestea noastră, să o ascultăm, să îi înțelegem povestea și să știm de ce vine.


4. Ce trebuie să ne ghideze în călătoria de descoperire a sensurilor? Unde începe și unde se termină totul?


Nu începe de nicăieri și nu se încheie niciodată. Aceasta este lucrul fascinant, de fapt. Însă pentru a fi mai simplu putem începe prin a căuta poveștile în istoria familiei noastre. Mintea umană este fascinată de povești doar că, atunci când vine vorba de noi înșine, ne este teamă să mergem în trecut să vedem câte se ascund acolo. Însă totul are sens și totul este conectat dacă stăm să punem lucrurile cap la cap. Odată ce colectăm aceste povești, merită să extragem înțelesurile de acolo, mesajele care au fost transmise din generație în generație. Mesaje atât despre dureri, dar și despre bucurii. Iar apoi ne uităm la cum se reflectă acestea în viața noastră de acum și decidem ce ne dorim să păstrăm și ce să lăsăm de-o parte. Iar acesta este un proces conștient care ne trece prin toate stările posibile: de la teamă, la tristețe, la furie, la deznădejde, la descumpăniri, rușine, vinovăție, bucuria regăsirii, liniște și multe altele care sunt caracteristice acestui demers. Nu este niciodată ușor, dar nu cred că acesta este scopul. Dacă ar fi fost ușor, am fi făcut asta până acum fără prea multă nevoie de ghidaj.


Unul dintre cele mai interesante lucruri în meseria mea a fost să mă descopăr strat după strat. Să îmi dau seama că sunt formată din cercuri concentrice care mereu mă duc la o altă descoperire mai profundă, mai valoroasă, mai plăcută sau mai dureroasă. Și cred că asta face această călătorie a mea frumoasă, de fapt. Disponibilitatea de a descoperi noi înțelesuri ale sinelui, de a duce mai departe mesaje și de a decide, conștient, să le opresc pe altele care nu cred că își mai au rostul. Și nu vreau să se încheie.

Vreau să fac asta oricât va fi nevoie, pentru că nu o fac doar pentru mine. O fac și pentru cei din jurul meu, o fac pentru fiica mea, pentru generațiile viitoare, dar și pentru generațiile trecute. Am atât de multe momente în care mă gândesc la ei. La înaintașii mei. La oamenii din care sunt compusă și care o compun pe Ana. Ei vin cu mine zilnic în fiecare moment al vieții mele. Și mă bucur să pot să mă conectez cu ei, cei care sunt acum doar în genele mele. Nu știu dacă poveștile pe care le construiesc sunt cele reale și nici nu caut acest adevăr. Cu fiecare poveste pe care mi-o spun, caut de fapt înțelesuri pentru mine - cea de acum, iar acest lucru este extrem de prețios. Ce este iarăși valoros în meseria mea este că mi-am dezvoltat o intuiție, un simț pe care cred că poți să îl ai nativ sau îl poți dobândi lucrând cu sute, mii de oameni. Iar asta mă face să cred că sunt aproape de un adevăr. Cel puțin de unul care are sens pentru oamenii cu care lucrez.

Sursa foto - Facebook Raluca Anton


5. Procesul de conștientizare, și mai ales cel de vindecare, poate dura uneori mai mult decât ne-am aștepta. Nerăbdarea ne face să estimăm greșit și poate chiar să renunțăm dacă rezultatele nu sunt rapide. Cât timp rămâne activă o traumă? Poate aceasta să mai declanșeze emoții în noi chiar și după vindecare?


O traumă este stocată în minte și corp. Odată înțeleasă și descompusă, o putem gestiona mai eficient. Ea este acolo și, de îndată ce îi sunt apăsate butoanele, ea se poate reactiva. Însă știind ce o compune, știind cum se manifestă somatic și care este compoziția ei mentală, ne este mult mai ușor să o gestionăm eficient și conștient.


6. În orice tip de relație este importantă comunicarea. Până în ce punct comunicarea rezolvă probleme?

Până în “ultimul” punct, dacă este să formulez astfel. Cu toții știm că avem nevoie să comunicăm eficient, însă puțini știm ce înseamnă, de fapt, această comunicare. Ce din ceea ce spunem ajută, dar mai important cum spunem. Pentru că nu ceea ce spunem rănește, ci felul în care transmitem. Tonul vocii, atitudinea, limbajul non verbal rănesc înaintea cuvintelor. Cele mai valoroase lucruri despre funcționarea ființei umane le-am învățat în formarea mea în terapie relațională. Cred că a identifica povestea relațiilor noastre și a ne ancora într-un context social ne oferă o și mai puternică înțelegere a sinelui. Și odată ce le înțelegem, construim un alt mod de a ne comunica nevoile. Ele sunt mereu acolo și, în urma neîndeplinirii lor, ne simțim răniți. Nu este responsabilitatea celuilalt să le descopere sau să le ghicească și apoi să le îndeplinească, oricât de mult ne-ar iubi. Ne iubim pe noi înșine suficient de mult încât să facem noi asta pentru noi, iar ceilalți să ne însoțească?


7. Ce trebuie să ai în vedere atunci când alegi să mergi la terapie?


Întâi de toate, validitatea terapeutului/consilierului/coach-ului: unde s-a format, cu cine a făcut mentorat, cine îl mai însoțește în povestea profesională, ce cursuri a făcut etc. Apoi aș merge și pe instinct: deja găsim multe informații despre specialiști în mediul online și cred că acolo putem avea primul moment de “aici vreau!”. Recomandările sunt iarăși importante, însă nu înseamnă că funcționează o abordare pentru fiecare dintre noi. Și mai cred că ar fi util să aibă formări diferite, astfel încât intervenția pe care o oferă să fie una eclectică, inspirată din mai multe forme de intervenție, încercând să construiască pentru clienții lui cel mai potrivit mix de tehnici.


8. Se întâmplă uneori ca atunci când citim o carte de dezvoltare personală să intervină frustrări. Cum ne dăm seama dacă lucrurile pe care le citim ni se potrivesc în mod real?


O carte are voie să aducă frustrări, bucurii, frici și alte emoții. Ea este scrisă tocmai pentru a trezi în noi astfel de emoții. Iar apoi mai cred că, din orice carte, fiecare dintre noi ne luăm ceea ce avem nevoie. Fiecare carte poate umple un spațiu liber din puzzle-ul care ne compune, dacă o privim cu deschidere și curiozitate. Iar apoi, dacă intervin frustrări, mi-ar plăcea ca fiecare dintre noi să ne ascultăm propriile frustrări și mesajele pe care acestea le poartă și să nu spunem că “e de vină cartea”. Cu deschidere și curiozitate înspre noi înșine.


9. Când trebuie să mergem la terapie și mai ales cum ne alegem psihoterapeutul?


Oricând! 🙂 - acesta este un moment bun să începem ceva ce poate fi vindecător! Sigur, de cele mai multe ori așteptăm până nu mai putem de durere emoțională. Dar nefăcând acest lucru pentru noi înșine, e ca și cum nu ne-am oferi șansă de a trăi prezenți și conștienți în viață noastră de acum. Nu e păcat?


10. Cât de des ar trebui să avem acel timp de ,,stat cu noi”?


De câteva ori pe zi, perioade mai scurte de timp, și, de câteva ori pe săptămână, perioade mai lungi de timp. Dacă nouă nu ne face plăcere să stăm cu noi înșine, de ce ne așteptăm să le placă altora? 🙂


11. Vorbim când s-a întâmplat, sau așteptăm momentul potrivit?


Cum ne dăm seama care este momentul potrivit? Nu ne prea complicăm oare? Eu aș sugera să nu lăsăm “să curgă prea multă apă pe Someș” (vorba din Ardeal). Cu fiecare moment care trece fără să ne vindecăm o rană, ea se cicatrizează cum știe mai bine, iar acesta nu este un proces controlat, ci lăsat în voia sorții. Mi-aș dori ca tot mai puțini dintre noi să ne lăsăm în voia sorții, și tot mai mulți să începem să avem grijă de noi într-o manieră conștientă. Ce înseamnă acest lucru pe care îl auzim atât de frecvent în ultimii ani? Înseamnă să acordăm atenție și să ne ascultăm pe noi înșine, să ne întrebăm de ce simțim ce simțim, de ce facem ce facem.

sursă foto - Facebook Raluca Anton


12. Ce ar trebui să fie esențial în relația cu copilul nostru?


Aș zice că două lucruri:


Să înțelegem bagajul cu care noi venim în acest rol al vieții noastre.


Să îl ascultăm, chiar dacă nu ne place ce auzim. Pentru că el, copilul, are povestea lui și, doar ascultându-l și oglindindu-i povestea, el va avea șansa să fie prezent cu adevărat în viața lui și nu va repeta poveștile trecutului.


13. Am trecut printr-o vară plină de opțiuni: ieșiri, festivaluri, vacanțe, nunți, vizite la rude… Concediul ajunge să fie suma lucrurilor pe care nu reușim să le facem de-a lungul anului. ,,În concediu citesc mai mult”, ,,Abia aștept să iau concediu ca să mă odihnesc”, ,,Iau concediu și mă apuc să fac…” Cum trebuie tratat de fapt concediul?


Concediul ar fi bine să fie suma lucrurilor care ne oferă resurse. Ce am văzut anul acesta a fost o alergare printre lucruri care mai degrabă a consumat energie decât a încărcat baterii. Uneori, concediul ar trebui să fie doar câteva zile de stat, doar câteva momente cu propria persoană, alteori ajută să călătorim, alteori ajută să ne vizităm rudele. Din păcate, de multe ori le facem pe toate pe pilot automat, alergând printre toate acestea fără să ne întrebăm pe noi înșine: dar oare eu, acum, în acest moment al vieții mele, de ce am, de fapt, nevoie pentru a putea să fiu pregătit pentru încă o etapă de muncă? Concediul ar trebui tratat cu grijă față de noi înșine și de nevoile noastre: sunt obosit? Am nevoie să dorm, citesc, mă uit la seriale. Sunt dornic să cunosc lucruri noi? Merg într-un concediu activ. Îmi e dor de familie? Merg să îi văd pe toți pe rând și îi mai și adun la o masă într-o duminică. Dacă am fi mai atenți la nevoile noastre, am face alegeri mult mai conștiente și mai cu grijă față de noi înșine, și nu față de cum ar fi corect sau în funcție de ce fac alții.


14. Există vreo carte de ficțiune care te-a îndemnat la introspecție și la care te întorci cu drag?


Îmi plac mult romanele istorice, mai ales cele din perioada celui de-al doilea război mondial, iar unul dintre preferatele mele este “Când înflorește liliacul” scris de Martha Hall Kelly. Îmi plac toate romanele ei din această serie, dar mai cu seama acesta. Este povestea a trei femei din contexte diferite de viață, ale căror destine se întrepătrund și trăiește fiecare în felul ei aceeași perioadă traumatică.


15. Ai un cufăr în care poți pune la păstrare 3 lucruri (nu neapărat fizice, palpabile), pentru eternitate. Ce ai alege?


  • Recunoștință că o avem pe Ana în viață noastră

  • Iubirea celor din jurul meu, dar și a mea pentru cum sunt eu cu adevărat, dincolo de meseria pe care o am și de rezultatele pe care le am

  • Bucuria de a face în fiecare zi o meserie care mă împlinește și care mă pasionează mai mult decât orice în lumea aceasta.

 

Cărți recomandate de Raluca Anton


*regăsite pe pagina de Recomandări în aplicația Voxa pe Raftul Raluca Anton, în săptămâna 7 - 13 noiembrie 2022


  1. Micul Print de Antoine de Saint-Exupery

  2. Cand infloreste liliacul de Martha Hall Kelly + Trandafirii Pierduti si Florile Soarelui

  3. Alegerea de Edith Eva Eger

  4. Iubirea in 8 capitole de John Gottman and co

  5. Cartea Bucuriei de Desmond Tutu

  6. Arta Fericirii de Dalai Lama

  7. Tatăl celuilalt copil de Parinoush Sainee

  8. The Art of War de Sun Tzu

  9. Spune DA vietii de Viktor Frankl


Iubește poveștile de viață și interacțiunile. Este mereu înconjurată de oameni spre care îndreaptă lumina potrivită astfel încât aceștia să-și dezvăluie frumosul. Se adresează unui public fără vârstă, dornic de descoperiri, cu mintea și sufletul deschise, căruia îi oferă prin interviurile sale o experiență de calitate. Astăzi învățăm despre importanța întâlnirilor, alături de Cristina Stănciulescu.


 

Cărți recomandate de Cristina Stănciulescu


*regăsite pe pagina de Recomandări în aplicația Voxa pe Raftul Cristina Stănciulescu, în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022

  1. Anna Karenina de Lev Tolstoi

  2. Copiii de pe Volga de Guzel Iahina

  3. Apeirogon de Colum McCann

  4. Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici

  5. Cercul mincinosilor de Jean Claude Carriere

  6. O viață măruntă de Hanya Yanagihara

  7. Dăruind vei dobîndi de N Steinhardt


1. Cristina Stănciulescu - #peopleperson. Iubești interacțiunile reale, oamenii, poveștile bune și frumosul. Care sunt lucrurile pe care Cristina Stănciulescu le-a păstrat doar pentru ea?


Multe lucruri din viața privată. Sunt un om discret și, împotriva aparențelor, cam emotiv. Nu-mi place să vorbesc despre mine foarte mult…




2. Autenticitate - cuvântul anului 2022. Poate atât de des folosit încât s-a golit de sens. Ce înseamnă să fii autentic, pentru tine?


Să știi cine ești, să te cunoști, să te accepți, să știi unde si ce nu e bine cu tine, să lucrezi zona aceea și să expui fără prefăcătorie ceea ce vrei să expui în public din ceea ce ești tu. Sună complicat, cred că am spus-o așa, cu mâna stângă pe urechea dreaptă. Să nu minți și să nu te minți, cred că e mai direct spus așa…



3. 10 ani redactor-șef la Revista Viva, om de radio, editor pentru diverse publicații cunoscute, PR Manager la ProTV, fondator al site-ului personal cristinastanciulescu.ro #peopleperson. Ai cunoscut și ai fost înconjurată mereu de sute de vedete - în lumina reflectoarelor dar și dincolo de ea. Ce consideri cel mai greu de gestionat în lumea showbiz-ului?


Orgoliile, nesiguranța, dar e de înțeles. Vedetele, oamenii publici trăiesc un stres aproape permanent. Expunerea publică este traumatizantă uneori, mai ales la începutul carierei. Acești oameni, cel puțin teoretic, sunt mereu în lumina reflectoarelor și nivelul lor de atenție este mereu ridicat. Pot oricând să facă greșeli ceea ce este absolut omenesc și normal, numai că în cazul lor se contorizează lucrurile altfel.



4. Oamenii se deschid în fața ta. Uneori mai lent, alteori neașteptat de repede. Reușești de cele mai multe ori să treci dincolo de măști, direct la esență. Este vulnerabilitatea o forță sau un dezavantaj?


Nu știu dacă este o forță și nici un avantaj per se. Depinde mult ce face omul vulnerabil cu vulnerabilitățile lui. Dacă le îmbrățișează sau dacă se rușinează cu ele… Depinde. Dar dacă ai făcut din vulnerabilitatea ta o armă, o forță, atunci vei avea categoric un alt stil de a comunica. Mult mai bun.



5. Se spune că visurile tind să rămână alături de noi mai mult ca un ideal decât ca un element declanșator și că ceea ce te face să acționezi este defapt pasiunea pură, contopită cu obsesia. Care este visul tău la care te gândești cu drag? Dar pasiunea care te-a mânat în luptă?


Visul meu… Să fiu actriță, cred. Dar nu a fost să fie, așa încât viața m-a dus tot în preajma scenei, ajungând să scriu despre showbiz. Pasiunea mea este energia mea. Din ea izvorăște totul. Am vrut să fac lucrurile perfect mereu, „boală” de copilărie. Nu s-a putut perfect, dar am încercat să ridic nivelul cât de sus.



6. Cărțile sunt nelipsite în viața ta - scrii despre oameni care scriu, faci adesea trimiteri la titlurile pe care le citești, ești mereu în căutarea următoarei cărți. Acum citești și pentru alții, fiind unul dintre cei mai ascultați naratori Voxa. De ce citești?


Sunt om de radio. Vocea este amprenta mea, calea prin care pătrund în inimile oamenilor Și mai știu că sunt mulți care au nevoie de cărți, dar nu au timp să citească, în schimb au timp să asculte. Și atunci, de ce să nu fac asta? Voxa mi-a oferit șansa să fiu și puțin artistă, și puțin actriță. Iar la întrebarea de ce citesc așa, pur și simplu, ei bine, o fac pentru că este a doua mea viață, este provocare, plăcere, drog.



7. Atunci când intri într-o librărie, sau pe Voxa, care este categoria spre care te îndrepți mai întâi? (dezvoltare personală, psihologie, ficțiune, noutăți...)


Ficțiune, în primul rând. Îmi plac poveștile fie că sunt epopeice, fie de o pagină.



8. Relația ta cu domnul Octavian Paler a fost una specială. Dorința de a-l cunoaște a fost stârnită de la o lectură care avea să îți schimbe viața. Spuneai într-un interviu că în șirul lung de scrisori pe care le-ați schimbat și în orele petrecute la telefon au fost nenumărate recomandări de cărți. Își amintești câteva cărți pe care le-ai citit la îndemnul domnului Paler?


Sigur! „Călătorie la capătul nopții” de Louis Ferdinand Celine, „Greața” -Sartre, Jurnalul lui Andre Gide, orice carte de Giovanni Papini, „Jurnal” Witold Gombrowicz …



9. Ce faci atunci cand nu știi ceva?


Întreb. Caut. Dacă nu găsesc, caut pe cineva care știe.



10. Trend sau nevoia acută de deconectare a zilelor noastre, meditația este un concept întâlnit din ce în ce mai des. Orice sesiune începe de obicei cu ghidarea imaginației spre locul ideal. Există în viața reală a Cristinei un astfel de loc?


Hehe… da, Raiul. Cu tot ce înseamnă el.



11. Te adresezi prin ceea ce faci unei categorii numite #perennials - acei ce nu au vârstă sau cel puțin nu construiesc diferențe din asta. Ce anume din adolescenta Cristina regăsești în generațiile de azi?



Vulnerabilitatea, temerile, revolta, visurile, prima dragoste… Generațiile de azi, de ieri sau de mâine vor fi la fel, oamenii nu cred ca să schimbă fundamental. Credințele lor sunt poate altele astăzi, felul în care ei se raportează la viață, la drepturi și libertăți este altul, dar adolescentul va fi întotdeauna un suflet între ape, o magmă de emoții și sentimente.



12. Se supun dezbaterilor nenumărate metode de parenting, mai mult sau mai puțin conectate la realitatea de a fi părinte. Ce consideri esențial în educația unui copil?


Susținerea. Un copil are nevoie să i se spună ce e bun și ce e rău, care e drumul corect, și care nu, are nevoie de jaloane până la un anumit punct. Un părinte cred că trebuie să fie stâlpul de susținere al copilului său, un mentor. Dar nu există părinți perfecți și nici parenting ideal, greșeli facem cu toții, că suntem oameni și purtăm cu noi, la rândul nostru, modele bune sau mai puțin bune de educație. Dar dacă e dragoste, dacă e răbdare și, mai ales, susținere, copilul are mai multe șanse să crească sănătos la suflet și la minte.



13. Se întâmplă să trăim agasați, supraîncărcați cu lucruri cărora nu le mai putem face față. Alegerea e un exercițiu care se învață în timp. Când ai învățat să spui NU?


Când am plecat din industria glossy unde cam la totul se răspundea cu DA. Un permanent „da” spus la tot riscă să devină o bombă în prag de explozie. Spui „da”, atunci când simți să spui „da”. Am început să spun „nu” când am dat startul muncii pe cont propriu. Atunci am început să-mi valorizez timpul. Și să-l fac al meu și numai al meu.



14. Omul cât trăiește învață, despre ceea ce îl înconjoară sau despre el. Care este cel mai nou lucru pe care Cristina Stănciulescu l-a descoperit?


Că nu suntem nemuritori (ce descoperire nouă, nu-i așa?), că putem pleca de pe aici oricând și contează mult cum o facem. Și am mai descoperit de curând că mai am de lucru cu mine la niște capitole care țin de atenție.





15. În luna noiembrie utilizatorii Voxa se pot bucura de o nouă lansare pe care o anunțăm în premieră. Este vorba despre audiobook-ul De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum de Dr. Julie Smith, cu tine ca narator. Cui ai recomanda această carte?



Oricui. Cu toții avem nevoie de oglinzi în care să ne privim și această carte este o oglindă foarte clară, care nu distorsionează imaginea… Oricui care are o curiozitate în ceea ce-l privește pe el, dar și pe ceilalți din jurul lui. Oricui are întrebări despre sine.




16. Ai un cufăr în care poți pune la păstrare 3 lucruri (nu neapărat fizice, palpabile), pentru eternitate. Ce ai alege?


Iubirea, amintirile și umorul.


 




bottom of page