Briza mării, o carte bună, râsul cristalin al unui copil, un pahar cu fresh de portocale. Bucuriile sunt la un pas distanță de fiecare dată. Trebuie doar să avem curajul să facem alegerile care să ne conducă spre rezultate. Astăzi vorbim despre curajul de a face alegeri, cu Ioana Chicet Macoveiciuc.
În săptămâna 28 noiembrie - 4 decembrie găsești pe pagina de Recomandări a aplicației
o selecție cu cărțile recomandate de Ioana Chicet Macoveiciuc ( Prințesa Urbană) din Voxa.
Ești curios ce citește?
Începem printr-un joc: Cum s-ar prezenta Ioana Chicet Macoveiciuc în fața unui copil de 3 ani?
Heei! Bună! Eu sunt Ioana. Am cam 9 ani. Îmi plac foarte mult pisicile și îmi place să scriu. Sunt foarte bună la puzzle și nu-mi plac deloc castraveții.
Dar Prințesa Urbană într-un dialog cu Casa Regală?
Aș zice: Bună ziua, maiestate! Eu sunt Ioana Macoveiciuc. Sunt jurnalistă și scriitoare de cărți pentru copii și oameni mari. Îmi doresc foarte mult să schimb lumea, să o fac mai bună, mai răbdătoare și să o ajut fiecare om în parte să se iubească mai mult, puțin câte puțin.
Ce face Ioana într-o zi liberă?
Sincer, nu știu. Nu am mai avut o zi liberă de mai mult de un deceniu, cred. Adică o zi în care să nu fac nimic din ce trebuie.
Am însă momente libere în fiecare zi, uneori mai multe, alteori mai puține, în care fie stau și mă uit la televizor, fie citesc, fie ies la alergat, fie coc ceva - prăjituri, plăcinte, brioșe, sărățele, fie mă joc cu copii sau ies cu prietenele mele la un vin. Sau… stau cu soțul, facem planuri, povestim. Cam așa, ca toți oamenii cred.
De ce Prințesa Urbană mai există și astăzi, după 16 ani ?
De ce să nu mai existe?! Povestea mea se construiește zi după zi, la fel ca viața mea și ca viețile voastre. A început ca o glumă care continuă. Nu mă mai simt neapărat reprezentată de numele acesta de Prințesa Urbană dar cred că ar fi prea greu să spun - ,,Cancel that! Uitați că eu sunt prințesa. Hai să mă reinventez în altceva.” Cred că majoritatea oamenilor înțeleg că a fost o glumă de femeie tânără și îndrăgostită, care a prins și… uite că așa am rămas Prințesa Urbană. Continui să fiu aici pentru cei care mă citesc. Scriu aproape în fiecare zi pentru că am nevoie de asta. Îmi face bine și am observat și că ajută.
Ai o comunitate impresionantă în jurul tău, formată din părinți. Care este întrebarea cel mai des întâlnită sau problema cu care se confruntă majoritatea părinților ?
Mulțumesc pentru apreciere. Într-adevăr, avem o comunitate mare. Nu este doar a mea, e a tuturor celor care fac parte din ea. Primesc zilnic zeci (în unele zile sute) de mesaje în funcție de ce postez pe Facebook, stories sau pe blog.
Cred că problema care apare cel mai des în mesaje este dificultatea noastră, a părinților, de a ne gestiona emoțiile grele. Părinții, oamenii - ridică vocea, lovesc, pedepsesc sau fac lucruri pe care apoi le regretă și își doresc foarte mult să nu mai fie în locul acesta. Împreună căutăm soluții. Fie le recomand resurse, fie să intre în terapie și le ofer variante pentru asta, fie doar îi ascult sau le povestesc ceva din experiența mea. Încerc să fiu acolo. Știu că atunci când te simți neajutorat, vinovat sau frustrat e foarte important să fie cineva care te ascultă, nu te judecă și îți spune: ,,Hei, e ok! Toți greșim. Hai să respirăm și să ne gândim împreună ce poți face mai bine data viitoare." Cred că asta e misiunea mea acum și a fost în ultimii ani. Ce urmează nu știu acum.
Care a fost momentul în care ai vrut să afli mai multe despre tine?
Mi-e greu să identific un astfel de moment anume. Constant vreau să aflu lucruri despre mine. Cred că din adolescență când am observat în ce fel sunt eu diferită de ceilalți dar și în ce fel sunt la fel cu ceilalți, am început să îmi pun întrebări în jurnal, să îmi iscodesc prietenii și prietenele, să încerc să înțeleg. Am citit și ce cărți de psihologie am reușit să găsesc la biblioteca Județeană din Piatra Neamț. De atunci procesul acesta continuă. Mi se pare că mă descopăr și prin ce citesc, mă descopăr și atunci când stau singură cu ochii închiși și mă gândesc la mine, mă descopăr și când văd reacțiile oamenilor la textele mele. Sper să nu mă opresc din această căutare cât încă mai sunt vie.
Prințesa Urbană a reușit să facă accesibilă regalitatea și s-o aducă în viața de zi cu zi. Spune-mi 3 lucruri care te fac să te simți încoronată și care sunt accesibile tuturor.
Cred că e important să ne prioritizăm , să ne dăm timp și nouă, să nu ne mai punem mereu la coada listei: după ce copii sunt hrăniți și fericiți și adormiți și soțul la fel. Cred că e ok din când în când să fim noi pe primul loc. Să zicem: ok. Acum mă duc să fac asta pentru mine și voi rămâneți acasă și vă descurcați. Să avem grijă de noi. E ceva ce lumea are impresia că doar persoanele însemnate au dreptul să o facă. Cred că este o nevoie sănătoasă și care trebuie împlinită în fiecare zi, de fiecare dintre noi.
Timp - să ne luăm timp pentru ce ne place. Încerc să fac asta, să îmi dau mie timp pentru ceea ce îmi place. Atenție! Mi se pare că ne simțim vinovați/te atunci când ne dorim să fim văzuți, deși aceasta e o nevoie sănătoasă și firească a oricărei ființe umane, iar eu mi-am cerut cumva asta- dreptul la atenție. Mi-am exprimat clar nevoia de atenție scriind public despre viața mea. Cumva îmi doresc mult să normalizez asta: E ok că cerem oamenilor importanți din viața noastră să ne vadă. Hei, sunt aici! Emoțiile mele contează. Vreau să-ți spun/ să-ți arăt/ am nevoie de ceva. Asta e ceva ce, din nou, poate ni se pare că doar anumitor persoane - prințese, regi - li se cuvine. Cred că toți oamenii au nevoie de atenție și merită să o primească. Măcar din când în când.
sursă foto: Facebook Ioana Macoveiciuc
De curând ai decis să îți continui viața dincolo de granițe, într-o altă țară. Atunci când te-ai mutat în Olanda, ce cărți ai luat cu tine?
Nu am putut lua toată biblioteca care are undeva la 2500 de titluri. Am rugat copiii să aleagă cam 100 - 150 de cărți la care nu vor să renunțe. Au luat câteva cărți pe care le citim de când erau ei foarte mici. Au luat și comic books și cărțile în engleză pe care le-au citit deja de câteva ori deja. Am luat câte un exemplar, două, din cărțile mele, pentru că le mai ofer aici cu împrumut. Am luat și 20 de cărți noi pe care vreau să le citesc și 100 - 200 de titluri dintre cele pe care le consider importante în a exista în casa oricărui om, cu sau fără copii. Sper că după ce ne vom muta la casa noastră să pot să aduc, nu toate, dar majoritatea cărților de acasă. Avem colecții întregi de literatură clasică, universală, pe care îmi doresc mult să le avem aici.
Ne întoarcem în timp la momentul când ai pus prima dată pixul pe hârtie și ai început să scrii. Mai știi cu ce gând ai pornit?
Primele texte cred că sunt cele pe care le-am scris în jurnalele mele de adolescentă. Am început, cred că pe la 11 ani, să scriu în jurnale și motivul a fost acela că mă simțeam foarte singură și neînțeleasă. Îmi era foarte dor de tata care a plecat, cu mama nu reușeam să am o relație grozavă, la școală mă plictiseam, nu înțelegeam sensul și rostul. Nu îmi găsisem drumul. Eram încă foarte mică dar speram că prin scris o să reușesc să îmi ofer puțină claritate. Nu știu cât m-a ajutat atunci exercițiul acela. Știu că acum, citind ce scriam atunci, mă descopăr pe mine, fetița Ioana de 11 ani, și e interesant. Uite că atunci s-a deschis un drum pe care sunt și pe care îl iubesc în fiecare zi. Cred că sunt foarte norocoasă că am avut șansa să fiu la momentul potrivit în locul potrivit.
Ceea ce scrii sunt convinsă că e în mare parte rodul intuiției tale și a atenției permanente la lumea din jur. Pare că totul curge neîntrerupt, că gândurile se aștern atât de simplu și totuși complex punctate. Ai ezitări? Din ce se nasc ele?
Da. Am ezitări, nu întotdeauna. Textele despre ce simt curg pur și simplu. Nu mă opresc. Nu mă cenzurez. Nu mă gândesc dacă am dreptate sau ce o să zică ceilalți. Pur și simplu las să curgă emoția. Însă atunci când scriu pentru ceilalți am multe ezitări, multe filtre, îmi reamintesc încontinuu mie că e posibil să nu am dreptate, că nu e bine să fiu vehementă, că nu e bine să judec, să etichetez pe cei care gândesc diferit de mine. Încerc să îmi aduc aminte că oamenii se înfrurie, se supără, se jignesc, se ofensează foarte ușor și încerc să îmi aleg cu mare grijă cuvintele pentru că știu că un om rănit nu mai ascultă. Atunci înseamnă că nu-l mai pot ajuta. Ori eu vreau să ajut și ca să ajut oamenii, ei trebuie să fie deschiși față de mine. Am mare, mare grijă cum îmi aleg cuvintele și mă gândesc întotdeauna la ce intenție am. De ce scriu textul acesta? - este doar ca să mă răcoresc? este ca să informez? este ca să stârnesc o emoție? Vreau să schimb ceva? Vreau să provoc ceva? Uneori scriu texte ca să enervez. Furia ne arată de multe ori lucruri foarte importante pe care fericirea sau alte emoții nu știu să ni le arate. Uneori scriu intenționat ca să provoc furie, pentru a atrage atenția oamenilor să se uite la ceva din ei, nu la ceva al meu.
Spune-mi o carte pe care nu ai vrea să o rateze copii tăi.
Mă gândesc la Minunea acum, dar încă nu sunt pregătiți pentru ea. Le-am povestit și cred că potrivit este să mai așteptăm puțin. Aș vrea să o citească singuri. Deocamdată cărțile mai complexe le citim împreună dar cred că această carte trebuie să o citească fiecare dintre ei în intimitate.
Ce faci atunci când nu mai poți?
Mă opresc. Am învățat să fac asta de curând. Am învățat că e ok să vreau să mă opresc, că am dreptul acesta - să nu trag de mine, pentru că dacă trag de mine o să ajung într-un punct în care chiar nu o să mai pot și cumva e bine să mă pun pe mine la încărcat când mai am 10% la baterie și nu când sunt deja închisă. Durează mai mult să deschizi un telefon închis decât să îl pui în priză și să continui să îl folosești. Da, când nu mai pot mă opresc, mă odihnesc, mă uit să văd de ce am ajuns cu bateria goală, de ce am nevoie să o umplu, e nevoie de un fast charge sau e ok și un slow charge. Pur și simplu, stau cu mine în liniște. Ies, mă plimb sau mă întind în pat, îmi fac un ceai și aștept un pic să se încarce bateria și apoi o iau de la capăt.
Care este cel mai nou lucru pe care l-ai descoperit la tine?
Uite, schimbarea asta de țară mi-a arătat că pot să fac lucruri grele. Sigur, mereu am crezut despre mine că sunt o luptătoare (așa mi-a arătat viața că sunt) dar mă gândeam că o schimbare atât de mare o să mă dărâme emoțional. Nu numai că nu a făcut asta dar dimpotrivă, cumva m-am descoperit mai adaptabilă, mai puternică, mai plină de chef cumva și asta mă bucură foarte mult. Nu mă așteptam să mai am o astfel de revelație la 43 de ani.
Dacă nu ar fi scrisul, prin ce mijloc te-ai exprima?
Să știi că m-am gândit și eu la asta de câteva ori. Am probleme cu mâinile, cu degetele și e posibil ca la un moment dat să nu mai pot folosi mâinile pentru scris și mă gândeam la ce aș fi bună. Am luat-o așa prin eliminare. Sunt groaznic de slabă la desen, sculptură, tot ce ține de cântat, la dans mă descurc doar dacă sunt înconjurată de copii și nu mă bagă nimeni în seamă. Mi-ar plăcea să fac teatru pentru că nu am simțul ridicolului deloc, nu-mi pasă dacă oamenii rând de mine. Mi-ar plăcea să fac asta, să mă exprim astfel - să joc teatru. Dar, e doar așa… un joc pe care îl fac pentru că m-ai întrebat. Sper să pot să scriu toată viața.
După ce se ghidează viața ta în prezent?
Conversațiile astea despre principii îmi plac mult și mă bucur că mi-ai pus întrebarea asta. Cred că e important ca fiecare dintre noi să aibă așa, câteva linii directoare, ca un parapet la care să se raporteze din când în când, mai ales când lucrurile devin complicate și trebuie să iei decizii grele. Pentru mine e importantă contribuția. Eu vreau să însemn ceva pe lumea asta și vreau să însemn ceva acum când sunt vie, nu post mortem. Vreau să schimb ceva acum, în fiecare zi câte puțin dacă pot, pentru ceilalți și nu doar pentru mine și familia mea.
E foarte important adevărul. Țin mult la asta - adevăr și dreptate. Sunt lucruri cu care am crescut și dintotdeauna am fost așa. Mă înfurie foarte mult nedreptatea și o gestionez foarte prost atunci când se întâmplă. Îmi place să iau viața ca pe o glumă, îmi place să râd, să mă autoironizez. Cred că e important să nu ne dăm prea multă importanță în viață. Și, ca să o citez pe buna mea prietenă, Connie Larkin: ,,îmi place să mă observ când stau cu capul în propriul fund" și pot să-l scot de acolo fără să îmi mai dau importanță, fără să mai am puseuri de ego, pur și simplu îmi dau seama că nu sunt buricul pământului și că sunt și eu un om ca toți oamenii și că e important să fac curat după mine, să las fiecare loc mai curat decât l-am găsit, să-mi văd de treaba mea și să fiu autentică, să nu intru în jocuri de putere și să fiu aici să mă bucur de fiecare zi cu ai mei.
Ai un cufăr în care poți pune la păstrare 3 lucruri, pentru eternitate. Ce ai alege?
Hmmm… Aș pune un stick USB cu o piesă de-a lui Freddie Mercury. Îl iubesc l-am iubit dintotdeauna și cred că nu se va demoda niciodată.
Aș pune o înregistrare audio cu un râs de copil.
Și poate o sticluță cu aer curat. Mă bucur zilele astea, lunile astea de gustul și mirosul aerului curat și mi se pare ceva genial ce nu știu dacă o să mai existe peste 20, 50, 100, 2 000 000 de ani.
Nu uita, în fiecare zi de luni avem un nou invitat. Stai cu 👀 pe noi.